CUM IMPLEMENTĂM CU SUCCES PROIECTELE DE CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN ROMÂNIA

CUM IMPLEMENTĂM CU SUCCES PROIECTELE DE CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN ROMÂNIA

Peste patruzeci de reprezentanți ai mediului de afaceri au participat în data de 15 noiembrie 2022 la evenimentul organizat de PwC România și GAC Innovation East Europe „Cum implementăm cu succes proiecte de cercetare – dezvoltare în România.” La dezbaterile animate de Andreea Mitiriță, Partener PwC România și Florin Luca, CEO GAC Innovation Germany & East Europe au mai luat cuvântul Răzvan Gaspar, Innovation Consulting Manager GAC Innovation, Diana Roșu, Director PwC România, Alexandru Cojocaru, Innovation Consulting Manager GAC Innovation și Jean-Louis Lievin, ideXlab Director, GAC Group. Au participat activ la discuții și reprezentanți ai Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Plecând de la bune practici, instrumente și studii de caz, au fost trecute în revistă noutățile legislative – fiscale cu impact pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, modul în care companiile pot beneficia de facilitățile prevăzute în Codul fiscal, cât și situațiile și/sau condițiile în care este obligatorie certificarea activității de cercetare-dezvoltare.